Într-o țară normală Vlad Voiculescu nu ajungea nici până la ușa ministrului Sănătății

Auzim azi că demiterea lui Vlad Voiculescu este o decizie ce ține de “responsabilitate politică”. Cu alte cuvinte, dacă USR își permite să piardă un număr de voturi Vlad Voiculescu poate rămâne ministru. În aceeași logică un partid aflat la guvernare în România poate face orice dacă-și permite să piardă voturi. Nu mai există o limită a moralității, nu mai există o limită impusă de normele civilizației, totul se rezumă la voturi. Poti scoate ca ministru 20 de pacienți dintr-un spital ca pe saci de cartofi dacă-ți permiți să pierzi ca om politic 100 de voturi. Poți îngropa ca ministru mii de oameni în saci de gunoi, ca pe câini morți, dacă-ți permiți să pierzi ca om politic 50.000 de voturi. Dar ca să ajungi la aceste “performanțe politice” ale lui Vlad Voiculescu mai trebuia o condiție, condiția de bază: Să practici malpraxisul și să încurajezi directorii de spital să practice malpraxisul și prin aceasta să ajungi Ministru al Sănătății. Vlad Voiculescu s-a ridicat pe un piedestal al ilegalității, a adus în țară medicamente la sacoșă, pe banii pacienților și s-a lăudat în presă cu gestul lui. În nicio țară din Europa civilizată (unde susține Vlad Voiculescu că ar fi studiat) nu este permisă administrarea de oncologice din afara sistemului verificat, standard, al mediului spitalicesc. De altfel și legislația din România definește malpraxisul ca fiind și administrarea în spitale de substanțe medicamentoase din afara sistemului sanitar legal recunoscut. Când Vlad Voiculescu aducea oncologice la sacoșă, trimise prin avion și apoi preluate de un taximetrist, gestul lui era profund ilegal și profund neeuropean. Dar omul trebuia să se ridice pe un piedestal. Și ce piedestal mai bun decât cel al disperării unor bolnavi de cancer dispuși să-și bage orice substanțe în corp, încercând orice! Când un pacient bolnav de cancer a murit nimeni nu a investigat dacă a fost din vina substanței trimise la sacoșă de Vlad Voiculescu. Dar s-au trezit mulți să-l laude, că cică măcar a încercat să-l salveze pe acel pacient. De lăudători nu duce lipsă acest adept al malpraxisului, căci la piedestalul disperării au fost aduse multe ofrande bănesti din care e plătită armata de lăudători din on-line.
Dacă azi vedeți un ministru al Sănătății care desconsideră pacienții morți sau vii să știți de unde îi vine disprețul: este baza pe care s-a lansat și ridicat politic. A face politică este echivalent azi în România cu a face acte imorale, cu a disprețui pe cel căzut sub puterea bolii. Puterea politică este ea însăși o boală în România, boală mai grea decât pandemia dată de Covid-19, fiindcă face din nemernic exemplu de umanitate.