Florin Cîțu va prezenta la Palatul Victoria Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Premierul Florin Cîţu va prezenta astăzi, la Palatul Victoria, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Prin intermediul acestui program, România poate accesa cele 29,2 miliarde de euro, din care jumătate sub formă de granturi, iar jumătate ca împrumuturi.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului, prezentarea PNRR va fi făcută alături de vicepremierul Dan Barna şi de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Premierul Cîţu a anunţat, pe 30 mai, că documentul oficial privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi transmis Comisiei Europene pe 2 iunie, urmând ca, timp de două luni, acesta să fie evaluat pentru a se ajunge la forma finală. 

O zi mai târziu, mai exact pe 31 mai, ministrul Cristian Ghinea anunța că PNRR a fost trimis deja la Comisia Europeană.

„Am depus astăzi oficial PNRR”, a scris, Cristian Ghinea, pe Facebook. Toate detaliile din PNRR urmează să fie publicate şi prezentate, oficial, miercuri, 1 iunie. Ministrul Investițiilor a anunțat că după această etapă se face evaluarea PNRR, timp de mai multe luni.

Într-un videoclip postat pe contul său public de socializare, ministrul Ghinea a explicat că la ora 15.30 a terminat de trimis întregul plan și a arătat mai multe documente din capitolele de Transporturi și alte domenii.

„Am trimis PNRR la Bruxelles, adică în sistemul informatic al Comisiei Europene. La ora 15.30 am terminat de upload toate cele 240 de fişiere care înseamnă acum PNRR, împărţit pe aproape 30 de capitole (…) 

Este o muncă enormă depusă de colegii mei. În ultima săptămână am stat aici până la 12, 1 noaptea. (…) Le mulţumesc tuturor pentru dedicare. Suntem aproape de capătului drumului.

În acest moment România are PNRR oficial depus. Urmează evaluarea oficială a Comisiei Europene. Vom avea câteva luni în care vom primi scrisori de evaluare pe fiecare componentă. Va trebui să decidem cum ținem cont de aceste observații, astfel încât la toamnă să avem planul aprobat și să mergem mai departe. Voi semna în acest moment scrisoarea oficială pe care o voi trimite prin e-mail. (…) Să fie într-un ceas bun!”, a declarat Ghinea.

„Colegii mei vor sta să pună toate aceste fișiere într-un singur document publicabil. Am ales să publicăm tot. Vom fi doar a treia țară europeană care alege să facă acest lucru, cele mai multe state membre au făcut un pdf cu sinteze. Ca să nu mai existe discuții, în cazul nostru, vom publica tot”, a adăugat ministrul Investițiilor.

„Miercuri (2 iunie – n.r.), voi prezenta, împreună cu premierul Florin Cîțu și vicepremierul Dan Barna, toate detaliile din document”, a mai anunțat Cristian Ghinea.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI