Azi în România este „Ziua Eroilor” și au avut loc ceremonii de comemorare a militarilor români căzuți în ultimele patru războaie pentru independența și unitatea țării. Ceremonia de bază a fost la Monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, unde au participat Președintele, Premierul, Ministrul Apărării și alți oameni de stat, care au citit rând pe rând nume de eroi români căzuți la datorie. În presă au apărut pe lângă sumare știri despre acest eveniment și articole despre cum au fost aduși „forțat” zeci de copii pentru a asista la acest eveniment și despre cum acești copii au fost ținuți în soare… O fi bine, o fi rău că sunt „supuși” copiii la un asemenea „tratament inuman”?! (ghilimelele le pun pentru a sublinia tenta pe care au dat-o cei care au scris despre neplăcerea de a ține copiii în soare la un eveniment despre eroi). Vă las pe voi, cei care citiți, să vă dați singuri răspunsul dacă este bine sau rău, ceea ce vreau este să povestesc o întâmplare pe care am trăit-o.
O discuție cu domnul profesor Dinu C. Giurescu despre eroi
Am avut șansa de a-l avea profesor în facultate pe domnul Dinu C. Giurescu, cu care am legat o caldă prietenie, pornită dintr-un profund respect pe care i-l port viu și azi, când nu mai este printre noi. Într-una din discuțiile pe care le-am avut cu domnul profesor, la dumnealui acasă, am abordat tema „patriotismului” și ce rost au ceremoniile cu tentă patriotică. Mi-a spus emoționat: „Copiii tăi nu mai știu ce este acela patriotism fiindcă patriotismul se predă din școală, și nu la modul artificial, cum se face azi.” Cu lacrimi în ochi domnul profesor Giurescu mi-a povestit una dintre cele mai puternice amintiri de la o lecție de patriotism din copilăria sa. Era pe la începutul războiului, în 1940. România nu intrase de-a dreptul în război, dar participa la diverse misiuni. Într-una dintre misiunile aviatice și-a pierdut viața un ofițer român, căruia i s-a organizat la cimitirul Bellu o înmormântare cu onoruri militare. La acea înmormântare au fost aduși elevi care să asiste, mulți elevi, printre care și tânărul Dinu Giurescu. Au privit cu emoție la tot ceremonialul, au ascultat discursurile, au trecut pe la catafalcul pilotului român. Peste 65 de ani profesorul Giurescu îmi descria cinematografic fiecare moment, cu detalii, avea acea zi în memorie ca pe o sfântă amintire. Mai cu seamă își amintea chipul îndurerat al logodnicei acelui erou român, își amintea perfect cuvintele ei, printre suspine. Profesorul Giurescu, un istoric care a scrutat cu ochii minții atâtea și atâtea lupte din istoria neamului românesc, un savant preocupat să facă o analiză rece a momentelor fierbinți prin care a trecut națiunea lui, plângea când îmi povestea momentul din trecut, de la catafalcul pilotului erou. Aș spune, și nu de dragul expresiei, că plângea ca un copil. Da, bătrânul istoric Giurescu vărsa lacrimi din izvorul ochilor de copil de odinioară. „Așa am învățat noi patriotismul. Eu și cei din generația mea, lăcrimând la căpătâiul câte unui militar-erou român juram în sinea noastră să nu-l uităm, să nu uităm lacrimile vărsate pentru ei. Orice am învățat din cărți de istorie despre eroii neamului nu a putut egala, prin puterea de convingere, suspinele logodnicei acelui ofițer.”
Am plecat de la domnul profesor Giurescu foarte tulburat. Evocarea momentului înmormântării unui erou necunoscut mie nu era o pagină oarecare dintr-o carte de istorie, ci o bucată din sufletul românului Dinu C. Giurescu. Simțeam că am avut un mare privilegiu și că va trebui să mă achit pentru această șansă într-un mod foarte clar: neuitând cât oi trăi cele povestite mie, cu lacrimi în ochi, de către marele savant. Nu am participat la ceremonialul de înmormântare al ofițerului român, nici nu i-am notat numele spus de profesor. Altceva am vrut să rețin cu prisosință: lacrimile istoricului izvorâte din lacrimile copilului care a fost, oglindă a lacrimilor logodnicei acelui erou român necunoscut.
Au fost copii azi la ceremonialul închinat zilei „Eroului necunoscut”. Cineva din presă a spus că acei copii au fost ținuți în soare arzător. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi zis colegii mei de breaslă dacă erau duși copiii din zilele noastre să asiste la o înmormântare a unui erou… La ceremonialul de azi de la Monumentul eroului necunoscut oficiali ai statului român au citit nume de militari români-eroi din patru războaie trecute și din operațiuni contemporane. S-au citit nume de eroi români căzuți la datorie în ultimii ani în Afganistan și în Irak. Cu siguranță au fost în public colegi ai celor căzuți, rude ale celor căzuți și care au lăcrimat la auzul numelui celui drag. Poate printre copiii care au asistat în arșiță la aceste momente au fost unii care au zărit sclipirile aducerii aminte. Cu siguranță peste ani nu-și vor mai aminti temperaturile din ziua de azi, ci o altă fierbințeală pe obraz. Spuneți-i voi cum vreți, spuneți-vă în sinea voastră dacă e bine sau rău. Eu îi voi spune, așa cum am avut ocazia să văd și să simt în discuția cu profesorul de istorie Dinu C. Giurescu: începutul patriotismului.
Hristos S-a înălțat! Slavă în ceruri românilor căzuți la datorie!