Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Elevilor din Mureș (AEMs) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) solicită de urgență membrilor Guvernului să nu voteze proiectul de OUG care reglementează decontul navetei.
Asociațiile de elevi vor protesta astăzi în fața Guvernului, respectiv în fața Prefecturilor din județele lor.
„Solicităm guvernanților să nu adopte proiectul în următoarea ședință de Guvern și să organizeze în cel mai scurt timp posibil o dezbatere publică împreună cu reprezentanții elevilor cu privire la proiectul de ordonanță.
Ne luptăm cu transportul elevilor de ani de zile, iar în contextul în care situația legislativă era clară, propunerea unei modificări și aducerea ei la forma trecută, măsură dovedită drept ineficientă în trecut, dă dovadă de ignoranță față de nevoile elevilor. Elevii au nevoie de acces la educație în mod echitabil, însă acest lucru nu se poate realiza decât prin măsuri reale. ”-Ariana Dudună, președinte AEC