Surse din Guvern ne-au declarat că zile în șir premierul Câțu a insistat să se dea o Ordonanță de Urgență pentru o rectificare bugetară în favoarea primarilor PNL. Rectificarea bugetară poate avea loc conform legii la mijlocul lunii august sau în septembrie. Majoritatea primarilor PNL sunt nemulțumiți de atitudinea de “stăpân” a lui Câțu, îl compară cu Ponta și nu au de gând să-l susțină la congresul din septembrie. Pentru a le câștiga bunăvoința, premierul l-a forțat pe ministrul Finanțelor să le aloce bani primarilor PNL printr-o rectificare făcută prin OUG. Ministrul Nazare a refuzat să semneze o astfel de ordonanță și a fost remaniat. Problema lui Câțu este în acest moment și mai mare: dacă se demontrează că are un interes direct în impunerea unei ordonanțe de urgență, în cazul de față alegerea sa ca președinte PNL, riscă un dosar penal răsunător. Dacă Dragnea ar fi făcut un astfel de gest sau dacă Dăncilă ar fi făcut un astfel de gest, președintele Iohannis ar fi reacționat în stilul deja consacrat. Dacă se întâmplă în PNL, președintele Iohannis tace. Tot în stilul consacrat… Acesta este oare “noul PNL” de care tot face vorbire candidatul Câțu? Un PNL în care funcția de partid se cumpără cu banii statului, nu se câștigă prin idei!
Exclusiv! Câțu l-a remaniat pe ministrul de Finanțe pentru a putea face o ilegalitate
[the_ad id="427"][the_ad id="420"]