Instituţiile române se află în dialog cu partea olandeză în dosarul Schengen şi au un ton calm şi constructiv, a declarat luni la RFI eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan. El crede că un ton agresiv nu s-ar justifica: ”Nu e vremea atacurilor, nu e vremea unui discurs agresiv, belicos”, a spus europarlamentarul.
Siegfried Mureşan subliniază că ”toate celelalte state membre ale UE, în afară de Olanda, sunt în momentul de faţă în favoarea aderării României la Spaţiul Schengen. Cele mai mari state ale UE, Germania, Franţa, sunt în favoare, două state care în trecut au avut rezerve. Suedia, care are un Guvern nou proeuropean de centru dreapta, din familia Partidului Popular European, o ţară de asemenea unde lucrurile nu au fost clare în trecut este în favoare. Finlanda, Belgia, toate celelalte state membre ale UE sunt în favoare şi acest lucru nu este puţin, a fost nevoie de multă muncă pentru a ajunge la acest rezultat”.
Eurodeputatul PNL spune că ”ceea ce noi trebuie să facem în momentul de faţă este să ne păstrăm calmul, să folosim toate canalele politice şi diplomatice pentru un dialog pozitiv, constructiv cu partea olandeză, să ne prezentăm argumentele. Evident, nu e vremea atacurilor, nu e vremea unui discurs agresiv, belicos, trebuie să muncim ordonat, sustenabil, iar dacă sunt întrebări din partea olandeză, să venim cu răspunsuri care să convingă (…). Nu am văzut o ridicare a tonului nici din partea preşedintelui României, nici din partea prim-ministrului, nici din partea ministrului Afacerilor Externe sau a ministrului de Interne. Toţi oficialii statului român de rang înalt care lucrează la acest dosar au un ton calm, constructiv, instituţiile se află în dialog cu partea olandeză (…). Un ton agresiv nu se justifică”.
Întrebat dacă România ar avea şanse mai mari să adere la Spaţiul Schengen după alegerile din martie din Ţările de Jos, Siegfried Mureşan a răspuns: ”Nu cred că trebuie să amânăm, nu cred că trebuie să lucrăm pe un scenariu care să prevadă o amânare. De mai mult de zece ani de zile, alte state ale UE ne-au tot spus următorul lucru: dacă punem subiectul pe agenda consiliului de miniştri ai UE şi votul va fi negativ, atunci pentru mulţi ani de zile de acum încolo nu vom repune subiectul pe agendă şi nu veţi putea adera. Am acceptat această retorică şi au trecut zece ani de zile, cred că e timpul să încercăm să punem subiectul pe ordinea de zi”.
Sursa: Adevarul Zilei