Tenismanul sârb Novak Djokovic a urcat trei poziţii faţă de săptămâna trecută, de pe opt pe cinci, în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni, după ce a cucerit titlul la Turneul Campionilor, duminică, la Torino.
Djokovic este la exact o mie de puncte de norvegianul Casper Ruud, pe care l-a învins în finală şi care a urcat o treaptă, fiind acum pe locul al treilea în lume.
Primele două poziţii ale ierarhiei sunt ocupate de spaniolii Carlos Alcaraz, care a primit deja trofeul de numărul unu mondial la finalul acestui sezon, şi de Rafael Nadal.
Nicholas David Ionel rămâne cel mai bine clasat român în clasamentul ATP, pe locul 235, chiar dacă a coborât două poziţii faţă de săptămâna precedentă.
La dublu, Victor Cornea a făcut un nou pas spre top 100, fiind acum pe 114.
Sursa: Adevarul Zilei