Toni Greblă: Ce s-a construit mai ales după anul 1977 s-a construit respectând o normă foarte strictă care permite clădirilor să reziste la un cutremur de cel puţin 8 grade pe scara Richter

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Prefectul Capitalei, Toni Greblă a declarat marţi că ce s-a construit mai ales după anul 1977 în Bucureşti s-a construit respectând o normă foarte strictă care permite clădirilor să reziste la un cutremur de cel puţin 8 grade pe scara Richter.

El a precizat că cvasimajoritatea clădirilor şcolare sunt expertizate şi în aceste imobile dar şi în internate, săli de sport, instituţii de stat, în cazul în care se întâmplă un cutremur, pot fi folosite pentru o adăpostire temporară a populaţiei.

Prefectul Capitalei a fost întrebat dacă există puncte de prim ajutor în Capitală, în caz de cutremur. 

”Nu avem puncte, sunt stabilite dar nu sunt puncte care să fie astăzi operaţionale, pentru că este vorba de şcoli, instituţii de stat, săli de sport, etc, dar care imediat dacă doamne fereşte se întâmplă un cutremur pot fi folosite pentru o adăpostire temporară. Există internatele, există şcolile, internatele de licee, ale facultăţilor, pentru că în cazul unor asemenea evenimente, cursurile facultăţilor, programul de funcţionare a şcolilor se întrerupe, astfel încât există spaţii suficiente, predeterminate pentru un asemenea nedorit eveniment”, a spus Toni Greblă. 

El a arătat că cvasi majoritatea clădirilor şcolare sunt expertizate.

”De altfel ce s-a construit mai ales după anul 1977 s-a construit respectând o normă foarte strictă care permite clădirilor să reziste la un cutremur de cel puţin 8 grade pe scara Richter”, a mai spus Toni Greblă. 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI