Tânăr prins cu un briceag în timp ce încerca să intre în sediul Curţii de Apel Constanţa. Două dintre persoanele care îl însoţeau, amendate după ce au făcut scandal

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Un tânăr de 27 de ani a fost prins, vineri, de jandarmi, când încerca să intre în sediul Curţii de Apel Constanţa cu un briceag pe care nu îl declarase. Ulterior, mai multe persoane care îl însoţeau au început să facă scandal, două dintre ele fiind amendate de jandarmi.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa a anunţat că, vineri, jandarmii aflaţi în postul de pază la Curtea de Apel Constanţa au făcut controlul corporal-preventiv asupra unui tânăr de 27 de ani care intenţiona să intre în instituţia publică. Astfel, a fost găsit un briceag pe care acesta nu-l declarase la momentul intrării în instituţie.

”Deoarece persoane din grupul celui controlat de jandarmi au început să tulbure liniştea şi ordinea publică, jandarmii din postul de pază au solicitat sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Echipajul de intervenţie din cadrul jandarmeriei a ajuns la faţa locului pentru a detensiona situaţia creată şi a identificat două persoane care erau în continuare implicate în tulburarea liniştii publice, fapt pentru care au fost sancţionate contravenţional”, a arătat sursa citată.

Bărbatul a fost predat poliţiştilor, pentru continuarea cercetărilor.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI