Bogdan Aurescu anunță suspendarea activităţii Centrului Rus de Cultură de la Bucureşti, transformat în platformă de propagandă rusă

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat, joi seara la New York, la o sesiune de lucru organizată de preşedinţia malteză a Consiliului de Securitate al ONU (CS ONU), în contextul evenimentelor ONU de la New York pentru marcarea unui an de la debutul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

În intervenţia sa, oficialul român a reamintit că România, ca stat UE şi NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, a fost alături de Ucraina din prima zi a războiului şi a reiterat importanţa menţinerii sprijinului multidimensional ferm şi a solidarităţii cu Ucraina şi cu poporul ucrainean, pentru cât timp va fi necesar, până la victorie.

Evenimentul a fost găzduit de ministrul maltez al afacerilor externe şi europene şi al comerţului, Ian Borg, ca preşedinţie în exerciţiu a Consiliului de Securitate, la reuniune participând şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, secretarul de stat american  Antony Blinken, secretarul de stat al Regatului Unit James Cleverly, ministrul afacerilor externe al Japoniei, Hayashi Yoshimasa, miniştrii afacerilor externe ai statelor membre UE prezenţi la New York, precum şi, în calitate de invitat special, ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmytro Kuleba, arată MAE, în comunicatul de presă.

Sesiunea de lucru a prilejuit o evaluare a dezbaterilor celei de-a 11-a sesiuni speciale de urgenţă a Adunării Generale, în cadrul căreia a fost adoptată, tot la 23 februarie 2023, cu o largă majoritate de 141 de voturi, rezoluţia „Principiile care conduc la o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă în Ucraina”, co-sponsorizată şi de România. 

Oficialii au avut şi un schimb de opinii în perspectiva dezbaterii Consiliului de Securitate al ONU consacrată situaţiei din Ucraina, care va avea loc în ziua de 24 februarie 2023. 

Conform sursei citate, în intervenţia sa, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a arătat că adoptarea, cu 141 voturi, a Rezoluţiei AG ONU a reprezentat o mare victorie a comunităţii internaţionale democratice. Această victorie a fost obţinută prin eforturi ale tuturor statelor care împărtăşesc aceleaşi valori şi obiective, eforturi care trebuie să continue, pe bază permanentă şi coordonată, mai ales către statele din Sudul Global. 

Ministrul Aurescu a reamintit că România, ca stat UE şi NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, a fost alături de Ucraina din prima zi a războiului şi a reiterat importanţa menţinerii sprijinului multidimensional ferm şi a solidarităţii cu Ucraina şi cu poporul ucrainean, pentru cât timp va fi necesar, până la victorie. A evocat dimensiunile multiple ale sprijinului, de la cea umanitară şi pentru refugiaţi, la cea pentru tranzitul de cereale şi altele. 

Ministrul Aurescu a arătat că rezoluţia adoptată de Adunarea Generală în cadrul celei de-a 11-a sesiuni speciale, cu o majoritate largă, conferă o legitimitate sporită demersurilor Ucrainei şi reconfirmă forţa principiilor fundamentale ale dreptului internaţional şi ale Cartei ONU, precum şi a ordinii internaţionale bazate pe norme. A făcut apel la mobilizarea, în continuare, a voinţei politice în favoarea valorilor şi principiilor de bază ale comunităţii internaţionale, exprimându-şi speranţa unei susţineri la fel de ferme pentru Ucraina şi a unei condamnări la fel de categorice a războiului de agresiune purtat de Federaţia Rusă împotriva acestei ţări şi cu ocazia dezbaterii deschise a Consiliul de Securitate al ONU care va avea loc la 24 februarie 2023 şi în cadrul căreia va vorbi şi ministrul român de externe.

Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat că sunt esenţiale menţinerea şi sporirea vigilenţei tuturor statelor şi contracararea ofensivei de dezinformare a Rusiei, precum şi a atacurilor hibride, care au ca scop divizarea internă a societăţilor şi a solidarităţii internaţionale în favoarea Ucrainei şi care trebuie combătute cu fermitate. Şi în acest caz al eforturilor pe plan naţional, în fiecare societate, de combatere a dezinformării şi propagandei pro-ruse, ca şi în cel al combaterii dezinformării şi propagandei pro-ruse în statele din Sud, efortul nu poate fi strict naţional, fiind nevoie – a arătat ministrul Aurescu – de un demers coordonat la nivelul întregii comunităţii democratice, pentru a fi eficient. 

Ministrul Aurescu a informat, cu titlu de demers foarte recent al României de combatere a dezinformării, suspendarea activităţii Centrului Rus de Cultură de la Bucureşti, transformat în platformă de propagandă rusă, potrivit sursei menţionate.

Şeful diplomaţiei române a subliniat şi necesitatea consolidării rezilienţei Republicii Moldova, statul cel mai afectat şi vulnerabil după Ucraina. 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI