Cutremur de magnitudinea 6,3 la Oceanul Pacific, în largul Panama

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Un cutremur de magnitudinea 6,3 a avut loc în Oceanul Pacific, în largul Panama, potrivit Institutului american de geofizică USGS, iar Protecţia Civilă panameză nu a semnalat nicio victimă imediat, relatează AFP.

Seismul, care a fost localizat la aproximativ 80 de kilometri de coasta panameză, la 13 kilometri adâncime, potrivit USGS, a fost resimţit în mare parte din ţară, inclusiv în capitală, Ciudad de Panama, situată la aproximatriv 350 de kilometri de epicentru,

Protecţia Civilă panameză (Sinaproc) a anunţat o magnitudine de 6,7 a cutremurului, care a avut loc marţi, la ora locală 17.18 (23.18, ora României)

Cutremurul nu a provocat un tsunami, a anunţat Centrul de Alertă de Tsunami la Pacific, cu sediul la Honolulu, în statul american Hawaii.

”Nicio pagubă nu s-a semnalat în urma cutremurului”, anunţă Sinaproc într-un mesaj postat pe Twitter.

”Centru Naţional de Operaţiuni de Urgenţă îşi continuă obsevarea şi supravegherea”, anunţă Protecţia Civilă panameză.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI