Inteligența artificială, implicată în PORNOGRAFIE infantilă. Zeci de adolescente, victime ale unor înscenări

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Temerile că inteligența artificială va fi mai intens folosită în mediul infracțional se dovedește de la o zi la alta tot mai întemeiată. Mai multe persoane au fost arestat în Spania, după ce au creat zeci de false nuduri ale unor adolescente și le-au difuzat în spațiul virtual.

Cel puţin zece tinere au depus plângere în Spania după ce au căzut victime ale difuzării unor fotografii nud false, generate de o aplicaţie de inteligenţă artificială (AI), un caz care a stârnit controverse aprinse în această ţară, transmite marţi AFP, scrie Agerpres.

„Am primit unsprezece plângeri din partea unor minore din localitatea Almendralejo” (sud-vest), a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Presupuşii autori ai acestor imagini, dintre care unii au fost identificaţi, „au manipulat fotografii cu fete minore” plasând chipurile lor pe „corpurile (nude) ale altor persoane”, a adăugat ea.

Potrivit unei alte surse din poliţie, aceste imagini false au fost generate cu ajutorul unei aplicaţii AI capabilă să producă fotomontaje foarte realiste.

Potrivit media spaniole, există posibilitatea ca în jur de douăzeci de tinere să fi căzut victime ale acestor fotografii trucate.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI