Știai că?
Binecuvântarea de la preot pentru citirea Psaltirii este bună și recomandată, dar nu este obligatorie. De regulă, credincioșii cer binecuvântare să citească psalmi de teama ca valul ispitelor să nu se accentueze. Temerea aceasta este însă neîntemeiată. Părintele Paisie Olaru, vorbind despre puterea rugăciunii însoțite de psalmi asupra duhurilor necurate, spune: „Diavolii se tem de psalmi pentru că, cine se roagă cu psalmi, îi arde pe diavoli ca și cu o sabie de foc.
Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, acestia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la lupta cu diavolii fără arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmează și ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor, spre osândă. Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.” – Arhimandrit Ioanichie Bălan Extras din „Convorbiri duhoviceşti, cu Părintele Paisie Olaru”
Pilda zilei
Cu ce biruim pe diavol
Sfântul Macarie, cel trăitor în pustie, se întâlni într-o zi cu diavolul.
Şi i-a spus el lui:
– „Multe rabd eu, Macarie, de la tine, şi nu pot să te biruiesc. Toate câte faci tu, fac şi eu. Posteşti şi tu, postesc şi eu; privighezi tu, nici eu nu dorm de loc. Dar una este cu care tu mă biruieşti pe mine.” Şi Macarie l-a întrebat:
– „Ce este aceea?”
Acesta i-a răspuns:
– „Smerenia ta!”
Sursa: Realitatea Spirituala