TU DECIZI. Dosar de candidat: Candidatul „#rezist”, acuzat că face blatul cu PSD

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Astăzi la rubrica „Tu decizi! Dosar de candidat” discutăm despre Florin Drăgulin, candidatul USR pentru funcția de primar al municipiului Buzău. Acuzat că a transformat filiala într-un satelit subordonat PSD, politicianul intră acum în cursă în postura de contracandidat al fratelui nașei sale. Dacă merită sau nu votul tău, tu decizi după ce urmărești analiza care urmează. 

Florin Drăgulin este candidatul USR pentru funcția de primar al municipiului Buzău. Potrivit presei, a fost acuzat că face blat cu PSD în județ, din cauza legăturilor de rudenie cu cel care ar trebui să îi fie contracandidat, liderul social-democrat Constantin Toma.

Dacă în partid a negat că ar avea vreo legătură cu edilul din Buzău, într-o emisiune a recunoscut că sora primarului îi este nașă.

Drăgulin spunea că „Eu am fost întotdeauna omul acela care a fost criticat că am nu știu ce legături cu PSD-ul și așa mai departe. […] Cu primarul Constantin Toma nu am niciun fel de relație, nici profesională și nici personală” și recunoștea că inițial ar fi trebuit să se înscrie în PSD, dar din cauza relațiilor de rudenie a ales calea USR. Presa scria că Florin Drăgulin ar fi unul dintre interpușii edilului în mai multe firme dubioase din domenii-cheie, precum agricultura sau consultanța.

Este acționar la una dintre firmele investigate în dosarul de spălare de bani al primarului Toma, unic acționar și administrator la firma deținută de cumnata edilului, cenzor într-o firmă în care soția primarului i-a fost șefă, dar și asociat într-o firmă deținută de sora lui Constantin Toma. Potrivit declarației sale de avere, este dator vândut.

Are un venit lunar sub 7.000 de lei, nu are niciun ban în conturi și are în schimb datorii de 60.000 de euro. 

CE AVERE ARE FLORIN DRĂGULIN

-venit lunar de 6.823 de lei
-fără bani în conturi
-datorii de 60.000 de euro
-un apartament
-o mașină

SURSA: declarație de avere

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI