TREI PERSOANE, INCULPATE ÎN LEGĂTURĂ CU DECESUL CÂNTĂREŢULUI LIAM PAYNE

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

„Rezultatele examenelor toxicologice – comunicate deja familiei sale – au scos la iveală că, în momentele premergătoare morţii şi cel puţin în ultimele sale 72 de ore, Payne a prezentat în corpul său un policonsum de alcool, cocaină şi antidepresive”, a indicat procuratura într-un comunicat.

Trei persoane au fost inculpate în cazul decesului cântărețului britanic Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, care a căzut de la balconul unui hotel din Buenos Aires.

Cântărețul a murit la vârsta de 31 de ani, la data de 16 octombrie. Înainte de moartea artistului, un angajat al hotelului a sunat la serviciul de urgență 911 și a spus că acesta era agresiv şi s-ar fi putut afla sub influenţa drogurilor şi a alcoolului.

O autopsie a arătat că la momentul decesului său, Liam Payne avea în organism urme de alcool, cocaină şi antidepresiv.

„Rezultatele examenelor toxicologice – comunicate deja familiei sale – au scos la iveală că, în momentele premergătoare morţii şi cel puţin în ultimele sale 72 de ore, Payne a prezentat în corpul său un policonsum de alcool, cocaină şi antidepresive”, a indicat procuratura într-un comunicat.

Inculpații în cazul decesului cântărețului Liam Payne

Printre cei acuzaţi de moartea cântărețului Liam Payne se numără un presupus traficant de droguri, un angajat al hotelului care i-ar fi putut furniza cocaină şi o persoană apropiată artistului, potrivit autorităților.

Cei trei sunt acuzaţi că au jucat un rol în furnizarea drogurilor lui Liam Payne. Persoana care l-a vizitat pe artist este, la rândul ei, acuzată de „abandonarea unei persoane, urmată de deces”. Numele persoanelor inculpate nu au fost dezvăluite, potrivit Agerpres.

Liam Payne a murit din cauza „traumatismelor multiple” şi a „sângerărilor interne şi externe” după ce a căzut de la balconul camerei sale de hotel din Buenos Aires, unde se afla de câteva zile. Tatăl său, Goeff Payne, i-a repatriat miercuri corpul neînsufleţit, în Anglia.

Parchetul a confirmat primele rezultate ale autopsiei, precizând au fost excluse automutilarea sau „intervenţia fizică a unor terţi”.

Ca urmare a rănilor şi a poziţiei corpului pe sol, specialiştii au estimat că „Payne nu a adoptat o postură reflexă pentru a se proteja (în cădere) şi că este posibil să fi căzut într-o stare de semi- inconştienţă sau inconştienţă totală”.

„Payne nu era pe deplin conştient sau se afla într-o stare de diminuare sau de pierdere considerabilă a conştiinţei în momentul căderii”, arată o teză validată joi de către Parchet.

Într-o înregistrare video din 2023, publicată pe contul său de YouTube, Liam Payne a recunoscut că a fost internat într-un centru de dezintoxicare pentru alcoolism. „Am devenit, într-un fel, cineva pe care nu l-am mai recunoscut cu adevărat”, a declarat el la acea vreme.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI