ROMÂNIA CONTINUĂ SPRIJINUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

„Obiectivul comun este deschiderea primului capitol de negociere în timpul preşedinţie polone a Consiliului UE.”

Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat marți că România va continua sprijinul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Într-o discuție cu omologul său de la Chișinău, Mihai Popșoi, șefa diplomației române a mai spus că merită lăudate eforturile Guvernului Republicii Moldova în răspunsul împotriva acțiunilor hibride rusești.

„Obiectivul comun este deschiderea primului capitol de negociere în timpul preşedinţie polone a Consiliului UE, la începutul anului viitor, şi acest sprijin a venit din partea tuturor statelor membre.

Evident, a fost şi o discuţie cum putem să sprijinim consolidarea rezilienţei Republicii Moldova printr-o acţiune eficientă de combatere a dezinformării şi acţiunilor complexe prin spectrul hibrid, mai ales dacă avem în vedere că anul viitor vor fi organizate alegeri parlamentare în Republica Moldova”, a declarat Luminița Odobescu.

România și Lituania sunt cele două state memebre care au avut inițiativa de a fi invitat și ministrul de Externe al Republicii Moldova la o reuniunie a șefilor diplomațiilor europene, potrivit Radio România Actualități.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI