UNIVERSITATEA CLUJ A CÂȘTIGAT DERBY-UL CU CFR CLUJ (1-0), ÎN PLAY-OFF-UL SUPERLIGII

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Universitatea Cluj a învins-o pe concitadina CFR Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Vladislav Blănuță (43), care a reluat în plasă mingea respinsă de Otto Hindrich la șutul lui Issouf Macalou.

În fața a 22.334 de spectatori, CFR și-a creat o serie de ocazii notabile, dar Louis Munteanu a fost imprecis din poziție excelentă (13), iar apoi șutul său a fost respins de Edvinas Gertmonas (31). Simao Rocha (54) a șutat în bară. Adrian Păun (73) a tras de la 17 metri, dar Gertmonas a fost la post.

A fost cea de a 37-a confruntare directă în principala competiție internă, potrivit LPF, ”U” având 8 victorii, CFR 18 victorii, iar 11 meciuri s-au încheiat cu rezultate de egalitate.

Universitatea Cluj venea după trei meciuri în care obținuse un singur punct.

CFR era neînvinsă de 12 etape, în care obținuse șapte victorii și cinci egaluri.

În sezonul regulat, ”U” a câștigat ambele meciuri directe, cu același scor, 3-2.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI