CANOTAJ: AUR ȘI ARGINT PENTRU ROMÂNIA LA DUBLU RAME, LA MONDIALELE DE LA SHANGHAI

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

România a cucerit o medalie de aur, la dublu rame feminin, și una de argint, la dublu rame masculin, joi, în primele finale desfășurate la Campionatele Mondiale de canotaj de la Shanghai (China).

La dublu rame feminin, Simona Radiș și Magdalena Rusu au câștigat cursa detașat (07:08.52) față de următoarele clasate, Franța (07:13.31) și SUA (07:13.93).

La masculin, Florin Arteni și Florin Lehaci (06:42.85) au fost devansați în finală de Noua Zeelandă (06:37.87), locul al treilea fiind ocupat de Elveția (06:43.84).

În finala de la patru vâsle feminin, România (Emanuela-Ioana Ciotău, Alexandra Ungureanu, Andrada-Maria Moroșanu, Ioana Mădălina Cornea) s-a clasat pe locul al patrulea (06:37.38), la aproape o secundă jumătate de medalia de bronz, obținută de Germania (06:36.00). Cursa a fost câștigată de Olanda (06:32.92), iar pe locul secund s-a clasat Marea Britanie (06:34.52).

Alexandru Gherasim, Nicu Chelaru, Cristian Nicoară și Bogdan Horodișteanu s-au clasat pe locul al treilea în Finala B a probei de patru vâsle masculin (05:59.69), după China (05:56.99) și Spania (05:57.68), românii ocupând astfel locul 9 în clasamentul general.

Alte trei echipaje s-au calificat, joi, în Finalele A.

La dublu vâsle masculin, campionii olimpici Andrei Cornea și Marian Enache au câștigat prima semifinală (06:31.08), la diferență de două secunde.

În proba feminină de 8+1 feminin, România (Cristina Drugă, Roxana Anghel, Iulia-Liliana Bălăucă, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Geanina Dumitrița Juncanariu, Adriana Adam, Amalia Bereș și Victoria Petreanu) a reușit cel mai bun timp din serii (06:23.65).

La 8+1 masculin, România (Mihăiță Țigănescu, Laurențiu Danciu, Mateus-Simion Cozminciuc, Fabrizio-Alexandru Scripcariu, Bogdan Băitoc, Leontin Nuțescu, Constantin Adam, Claudiu Neamțu și Adrian Munteanu) a încheiat pe ultimul loc, cinci, în prima serie (05:55.41), astfel că va evolua în Finala B.

România participă cu 12 echipaje la Campionatelor Mondiale de canotaj de la Shanghai (China), în perioada 21-28 septembrie, inclusiv la probele mixte de dublu vâsle și 8+1, introduse în premieră în competiție.
AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI