Proiectul de rectificare bugetară – primul din acest an – va fi lansat în consultare publică, după noi discuţii în coaliţia de guvernare.
Spre finalul săptămânii, documentul va fi adoptat de Executiv, într-o şedinţă specială.
Plata pensiilor şi a salariilor, dar şi menţinerea investiţiilor vor avea prioritate la această rectificare bugetară, declara ministrul finanţelor Alexandru Nazare.
El a mai spus că ministerele au solicitat suplimentări de buget de circa 80 de miliarde de lei, însă pot fi acordate cel mult 38 de miliarde – 25 de miliarde de lei sunt venituri suplimentare, iar restul provin de la ministerele şi instituţiile de la care se vor tăia bani.
