ACCIDENT TERIFIANT ÎN RAHOVA: TREI MAȘINI IMPLICATE

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de luni spre marți, în Sectorul 5 al Capitalei, pe Calea Rahovei. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar două persoane au ajuns la spital cu răni.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 01:50, la intersecția Calea Rahovei – Strada Mihail Sebastian. Potrivit informațiilor transmise de Brigada Rutieră, o femeie de 45 de ani, aflată la volanul unei mașini care circula dinspre Șoseaua Progresului, a pierdut controlul volanului și a lovit violent două autoturisme oprite la semafor, pe benzile 1 și 2.

„După producerea accidentului, conducătoarea auto a părăsit locul evenimentului pietonal, fără acordul poliției sau al procurorului. În urma impactului, două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Brigăzii Rutiere.

La scurt timp după incident, polițiștii Secției 19 au reușit să o identifice pe femeia implicată. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. De asemenea, testul preliminar DrugTest a ieșit negativ.

Totuși, după ce a fost condusă la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, șoferița a refuzat recoltarea probelor biologice, gest care constituie infracțiune conform legislației rutiere.

„La data de 21 octombrie 2025, în jurul orei 01.50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație la intersecția dintre Calea Rahovei cu Str. Mihail Sebastian, în care au fost implicate 3 autovehicule. Din primele informații conducătorul unui autovehicul, care se deplasa pe Calea Rahovei, dinspre Șoseaua Progresului, la intersecția cu Str. Mihail Sebastian, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu două autovehicule, care s-ar fi aflat oprite la semafor, în benzile 1 şi 2 de circulație”, anunţă Brigada de Poliție Rutieră.

Cercetări în desfășurare

Polițiștii Brigăzii Rutiere continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul. Femeia este cercetată pentru mai multe fapte: părăsirea locului accidentului, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice și vătămare corporală din culpă.

„În urma activităților desfășurate de către poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la scurt timp a fost identificat conducătorul autovehiculului de către poliţişti din cadrul Secției 19 Poliţie, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 45 de ani. Toţi conducătorii auto au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind „zero”. Femeia în vârstă de 45 de ani a fost testată preliminar cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ”, au completat oamenii legii.

Autoritățile reamintesc că părăsirea locului unui accident fără încuviințarea organelor de poliție se pedepsește sever, putând atrage chiar și o condamnare cu închisoare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI