Blocaj bugetar în SUA

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Un acord provizoriu între democraţi şi republicani, în Senatul american, ar putea pune capăt blocajului bugetar în Statele Unite.

Carmen Gavrilă explică: ”Este vorba despre o înţelegere bipartizană pentru finanţarea activităţii guvernamentale, până în ianuarie inclusiv. Actul mai are nevoie de aprobarea Camerei Reprezentanţilor şi apoi de semnătura preşedintelui Donald Trump.

Acordul permite şi finanţarea programului federal alimentar care susţine nu mai puţin de 42 de milioane de americani şi care a fost suspendat din cauza blocajului bugetar. Democraţii au înregistrat o victorie pentru că au obţinut şi anularea concedierii a mii de funcţionari publici decisă de prşeedintele Donald Trump, luna trecută, şi organizarea unui vot pentru extinderea sprijinului federal pentru îngrijiri medicale, care urmează să expire la finalul acestui an.

Votul din senatul american a trezit o reacţie imediată, de uşoară creştere şi optimism pe pieţele asiatice, în perspectiva revenirii la normal a activităţii economice în Statele Unite. De altfel, consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, avertizase într-un interviu la CBS, preluat de Reuters că, în trimestrul al patrulea, creşterea economică a Statelor Unite, ar putea fi negativă dacă blocajul guvernamental federal este prelungit.

În contextul în care, duminică s-a înregistrat un record cu peste 10 mii de zboruri întârziate în Statele Unite, oficialul a explicat că lipsa controlorilor de trafic aerian, care nu pot fi plătiţi din cauza blocajului bugetar, afectează major transportul aerian, chiar înainte de sărbătoarea Zilei Recunoştinţei, care este una dintre cele mai intense din an pentru economie.”

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI