Nicușor Dan a numit-o pe Mădălina-Gabriela Fătu în funcția de consilier de stat. Aceasta va lucra în cadrul Secretariatului General al Administrației Prezidențiale. Decizia vine în contextul unei legături personale: soțul acesteia, preotul Valentin Fătu, a fost coleg de școală cu președintele.
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire a Mădălinei-Gabriela Fătu. Ea va începe activitatea de consilier de stat pe 17 noiembrie 2025.
Mădălina Fătu are o vechime de 28 de ani de activitate în Parlament. În prezent, ea este șefă de cabinet a deputatului PNL Adrian Cosma, vicepreședinte al Camerei Deputaților. Anterior, a lucrat și ca consilier parlamentar pentru deputatul PNL Florin Roman.
De asemenea, noua consilieră a fost și cadru universitar la Universitatea București și Universitatea Româno-Americană.
Potrivit surselor, numirea vine pe fondul unei legături personale. Mădălina Fătu este soția preotului Valentin Fătu, care a fost numit consilier patriarhal la Biroul Protocol al Patriarhiei la 1 noiembrie 2022. Mai mult, preotul Valentin Fătu ar fi fost coleg de școală la Făgăraș cu însuși Nicușor Dan, Făgăraș fiind orașul natal al președintelui.
