Handbal feminin: România a debutat cu o victorie la 9 goluri diferență la Campionatul Mondial

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Naționala României a debutat cu o victorie în Grupa A a Campionatului Mondial de handbal feminin din Olanda și Germania, 33-24 (13-12) cu Croația, joi seara, în Ahoy Arena din Rotterdam.

Tricolorele s-au dezlănțuit după pauză, după o primă repriză echilibrată, câștigând fără emoții.

Sorina-Maria Grozav a marcat 7 goluri, Lorena-Gabriela Ostase 5, Ioana-Rebeca Necula 4, Andreea-Cristina Popa 3, Alisia Lorena Boiciuc 3, Sonia-Mariana Seraficeanu 3, Cristina Laslo 2, Elena Roșu 2, Eva Kerekes 2, Mihaela Andreea Mihai 1, Asma Elghaoui 1.

Yuliya Dumanska a avut 13 intervenții (41%), iar Bianca Curmenț 2 (29%).

Pentru croate au înscris Tina Barisic 7 goluri, Sara Senvald 3, Ana Malec 2, Andrea Simara 2, Iva Bule 2, Dejana Milosavljevic (Dunărea Brăila) 1, Katarina Pavlovic 1, Veronika Babara 1, Lara Buric 1, Tena Petika 1, Katja Vukovic 1, Hannah Vuljak 1, Iva Zrilic 1.

Lucija Besen a reușit 9 intervenții (29%).

România va juca următorul meci sâmbătă, de la ora 19:00, contra Japoniei.

România a participat la toate edițiile Campionatului Mondial de handbal feminin, iar în 2023 s-a clasat pe locul 12.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI