Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, vineri, reluarea judecății la Curtea de Apel Timișoara în dosarul în care primarul Dominic Fritz este acuzat de ANI de conflict de interese.
În soluția publicată se arată, integral, următoarele: „Admite recursul declarat de recurentă-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva încheierii din 20 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează încheierea recurată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţîi, aceleiaşi instanţe. Defintivă. Pronunţată în 26 noiembrie 2025”.
Decizia ICCJ înseamnă că procesul va fi reluat la Curtea de Apel Timișoara.
Fritz a fost acuzat de conflict de interese după ce, în 2020, ar fi luat de la o persoană fizică un împrumut ca să-și finanțeze campania, iar după ce a fost ales a plătit din banii instituției. În replică, edilul a sugerat că ar fi vorba de un dosar la comandă, pentru că faptele nu s-au petrecut așa cum a relatat ANI.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, acuzat de conflict de interese. Și-ar fi plătit un împrumut pentru campanie cu banii primăriei. Reacția edilului rezist: „Mi-au făcut dosărel”
Sursa: Realitatea din Justitie
