Moțiunea care ar putea duce la CĂDEREA Guvernului, citită astăzi, în Parlament

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Sunt tensiuni uriașe în Coaliție după alegerile pentru Primăria Capitalei! Astăzi, la doar câteva ore de la rezultatele finale, Opoziția prezintă moțiunea de cenzură care ar putea duce la căderea Guvernului. Deja, mai mulți social-democrați au anunțat că ar putea vota alături de AUR. 

Emoții mari în Coaliție după rezultatul alegerilor pentru primăria Capitalei. Astăzi, în doar câteva ore, urmează să fie citită în plenul reunit al Parlamentului moțiunea de cenzură depusă de Opoziție împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Există emoții în momentul de față că o parte dintre parlamentarii Coaliției  ar putea să voteze alături de Opoziție.

De altfel, au existat voci din rândul social-democraților care nu au exclus acest scenariu – să se alăture Opoziției și să voteze împotriva Guvernului.

Sunt tensiuni foarte mari în momentul de față și pentru că liderii nu reușesc să se înțeleagă nici pe proiectele din cel de-al treilea pachet de măsuri care trebuie adoptat până la finalul anului. Iar acesta este un motiv în plus de tensiuni, mai ales după rezultatul alegerilor care, cu siguranță, a schimbat dinamica din interiorul Coaliției, a schimbat polii de putere în momentul de față.

Așa că lucrurile trebuie să se reașeze. Deja de mai bine de o săptămână liderii nu s-au mai reunit într-o ședință, așa cum ne-au obișnuit să discute pe temele la zi. Ne așteptăm ca marți să aibă loc prima ședință de Coaliție după această perioadă de pauză și de tensiuni, o ședință a coaliției care se anunță cu siguranță a fi un tensionată.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI