Simona Halep, interviu emoționant la un an de la retragerea din tenis: „Recunoștința mea este fără margini”

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

La un an de la momentul în care și-a încheiat cariera în tenisul profesionist, Simona Halep a transmis un mesaj plin de emoție și recunoștință, cu ocazia prezenței sale la actuala ediție a turneului Transylvania Open, unde ocupă rolul de ambasador onorific.

Fosta lideră mondială WTA a publicat miercuri un mesaj pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre liniștea și împăcarea pe care le simte în legătură cu decizia de retragere, dar și despre legătura specială pe care o păstrează cu tenisul.

„Sunt extrem de fericită să fiu din nou aici, într-un rol complet diferit, pe terenul unde, în urmă cu un an, mi-am luat rămas bun de la tenisul profesionist. A fost un moment foarte emoționant, dar mai ales unul plin de recunoștință. Astăzi simt aceeași liniște și sunt mândră de tot ce am realizat”, a transmis Halep.

Sportiva din Constanța a subliniat că intenționează să rămână aproape de sportul care i-a marcat viața și cariera, exprimându-și, totodată, aprecierea față de susținerea constantă a fanilor.

„Sunt profund recunoscătoare pentru dragostea și sprijinul pe care le primesc în continuare. Înseamnă enorm pentru mine și le port cu mine în fiecare zi”, a mai scris fosta campioană.

Simona Halep și-a anunțat retragerea oficială pe 4 februarie 2025, după ce a fost eliminată în primul tur al turneului de la Cluj-Napoca de italianca Lucia Bronzetti, scor 6-1, 6-1. La acel moment, Halep ocupa locul 870 WTA și evolua pe baza unui wild card.

În prezent, ea este implicată activ în promovarea tenisului din România, prin rolul său de ambasador al Transylvania Open.

Cariera Simonei Halep rămâne una dintre cele mai valoroase din istoria sportului românesc, cu 24 de titluri WTA, două trofee de Grand Slam și 64 de săptămâni petrecute pe primul loc mondial.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI