Președintele Nicușor Dan, invitat la Consiliul pentru Pace de la Washington. Nu se știe dacă România va participa – SURSE

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

La Administrația Prezidențială a ajuns o invitație oficială adresată președintelui Nicușor Dan pentru a participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace organizat la Washington, la inițiativa lui Donald Trump, potrivit surselor citate de Realitatea Plus.

Reuniunea ar urma să aibă loc în perioada 16-19 februarie, însă, în acest moment, nu este clar dacă șeful statului va onora invitația. Sursele citate spun că, în interiorul Administrației Prezidențiale, încă se discută oportunitatea participării României la acest eveniment. O decizie oficială ar putea fi anunțată în zilele următoare.

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit invitaţia de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie. 

El precizează că decizia privind participarea va fi luată în urma discuţiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii în ceea ce priveşte statele care nu sunt membre ale Consiliului, dar îşi doresc să adere în condiţiile revizuirii Cartei acestei organizaţii.

”Am primit invitaţia de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie. Aşa cum am mai spus-o, România salută eforturile Administraţiei SUA de promovare a păcii”, scrie preşedintele pe Facebook.

El aminteşte că, de la primirea invitaţiei ca România să se alăîture Consiliului de Pace, luna trecută, a fost declanşat un proces de consultări cu Statele Unite pentru a clarifica în ce măsură anumite prevederi ale Cartei Consiliului de Pace pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligaţiile internaţionale deja asumate de statul român.

”Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuţiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii faţă de ţări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar îşi doresc să adere în condiţiile revizuirii Cartei”, precizează Nicuşor Dan.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI