Ilie Bolojan: „România nu are nevoie de o criză politică care să se suprapună peste cea bugetară”

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

E posibil să avem o criză politică.

„Asta e situaţia”, a admis luni seară premierul Ilie Bolojan, în contextul consultărilor din PSD privind înlocuirea sa din funcţia de şef al Guvernului. Ilie Bolojan a mai spus că nu mai are energia să se ocupe şi de atacurile care vin de la Sorin Grindeanu şi de la alţi lideri social-democraţi.

El a atras însă atenţia că cei care generează criza vor trebui să şi-o asume. „România nu are nevoie de o criză politică care să se suprapună peste cea bugetară, ce nu poate fi rezolvată de nimeni de pe o zi pe alta, şi care se suprapune cu criza războaielor. Numai de asta nu avem nevoie”, a transmis premierul, în timp ce conducerea PSD continuă consultările în teritoriu privind guvernarea.

Şi până acum semnalul este clar – organizaţiile locale vor despărţirea de Ilie Bolojan, a precizat liderul partidului, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: N-am auzit pe cineva care să spună că trebuie să continuăm în aceeaşi formă, să avem prim-ministru Ilie Bolojan, să rămână lucrurile în această formă în coaliţie. Toată lumea îşi doreşte, aşa cum am şi votat de fapt în iunie, anul trecut, să continuăm în cadrul unei coaliţii pro-europene, dar să nu mai fie lucrurile în aceşti parametri.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI