Efectivele Poliţiei Române desfăşoară, luni, opt acţiuni operative şi 98 de percheziţii domiciliare în dosare penale care vizează combaterea infracţiunilor grave.
„În ultimele 24 de ore, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au intervenit la 3.959 de evenimente, 2.484 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.475 circumscrise situaţiilor de urgenţă”, informează un comunicat al MAI transmis, luni, AGERPRES.
Poliţiştii rutieri au reţinut 711 permise de conducere, dintre care 101 pentru consum de alcool şi 21 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise. Totodată, au retras 358 de certificate de înmatriculare.
Duminică au fost semnalate 761 de posibile infracţiuni, aproximativ 25% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 196 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 200 de fapte penale şi au depistat nouă persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
„Tot ieri, poliţiştii şi jandarmii au constatat 10.030 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,9 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 14 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate patru obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 195.000 de lei”, arată sursa citată.
Dintre misiunile pompierilor, 1.259 au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 71 pentru stingerea de incendii şi cinci pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 13 persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat zece misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate nouă persoane.
„Niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.457 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională”, precizează MAI.
Din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 151.813 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, opt fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30,1%. AGERPRES