Incendiu la o pensiune din Călimănești! O persoană a murit, alte două au ajuns la spital

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o pensiune din Călimănești, județul Vâlcea. Două familii se aflau înăuntru în momentul în care pensiunea a fost cuprinsă de flăcări. O persoană, găsită inconștientă și cu arsuri, a fost declarată decedată. Este vorba despre un angajat al pensiunii surprins de incendiu în pensiune, la mansardă. Un alt angajat al pensiunii, care venise să ajute la stingerea incendiului, s-a ales cu arsuri și a fost transportat la spital. Tot la spital se află și proprietarul pensiunii, care prezintă diverse tăieturi din cauza geamurilor sparte.

”Trei victime au rezultat în urma incendiului de la Călimănești. Este vorba despre doi angajați, dintre care unul a decedat iar un altul a ajuns la spital cu arsuri. Cea de-a treia victimă este chiar proprietarul pensiunii, care a fost transportat la spital cu tăieturi provocate de geamurile sparte”, a declarat, pentru Realitatea PLUS, căpitanul Albinaru Sorin, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Potrivit acestuia, pensiunea avea autorizație ISU. Ultimul control a fost făcut în anul 2022.

Pompierii au intervenit în forță pentru a stinge focul. Din fericire, oamenii care se aflau în pensiune, printre care și patru minori, au reușit să se salveze la timp.

„Pompierii militari vâlceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune, în localitatea Călimănești. 
Apelul a venit prin SNUAU 112 la ora 06:01.

Au fost alocate de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.  A fost direcționat spre locul evenimentului și SVSU din localitate. 

La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o cladire cu 2 etaje, cu degajări mari de fum. 

Din spusele proprietarului, care era în stare confuză și foarte agitat, în pensiune erau cazate 2 familii (4 adulți și 4 minori, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor) și ar fi posibil ca la mansardă să mai fie o persoană (un angajat).
S-a intervenit cu celeritate și cu prioritate pentru căutarea persoanei respective, concomitent cu intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului. 
Ambulanță SAJ ajunsă la locul e evenimentului a preluat o victimă ( proprietarul – prezenta tăieturi de la geamuri) și a transportat-o la UPU Vâlcea., au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

Până în acest moment nu se știe ce a dus la izbucnirea incendiului, însă oamenii legii fac verificări pentru a afla ce a dus la flăcările uriașe. 

 
 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI