NICOLAE CIUCĂ: ÎN MOMENTUL ÎN CARE VOI FI ALES PREŞEDINTE, VOI LUA DECIZIA CA SALARIUL SĂ-L DONEZ

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat marţi, după ce a fost acuzat pe PSD că îşi măreşte pensia de militar printr-un amendament la legea aflată în Parlament, că în momentul în care va fi ales preşedinte, va lua decizia ca indemnizaţia sau salariul să-l doneze Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veterani cu Dizabilităţi.

„Uitaţi-vă la averea mea, veţi vedea care este averea mea şi ar trebui să se uite ei la averile lor, în condiţiile în care nu au semnat vreodată condica la un serviciu”, spus Nicolae Ciucă.

„Pe mine n-au cu ce să mă atace şi cauta tot felul de tertipuri, tot felul de subiecte prin care să abată atenţia şi să ducă imaginea mea în altă direcţie. Vreau să le spun cât se poate de clar că în momentul în care voi fi ales preşedinte, voi lua decizia ca indemnizaţia sau salariu de preşedinte să-l donez Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veterani cu Dizabilităţi, dacă asta este problema lor”, a anunţat Ciucă. 

 
 

„Eu nu m-am pus după funcţii pentru bani. Uitaţi-vă la averea mea, veţi vedea care este averea mea şi ar trebui să se uite ei la averile lor, să vadă ce averi au, în condiţiile în care nu au semnat vreodată condica la un serviciu.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI