A MURIT INTERPRETUL DE MUZICĂ FOLK MARIUS BAȚU

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Interpretul de muzică folk Marius Bațu a murit la vârsta de 65 de ani. Trupa Holograf și alți artiști au publicat mesaje de rămas-bun pe rețelele sociale.

„Cântecul şoptit’ s-a stins! Prea devreme şi prea abrupt, Marius Baţu! Drum lin, prietene! Dumnezeu să-ţi lumineze calea!”, au transmis membrii formaţiei Holograf.

„Ne-a părăsit Marius Baţu. Devreme, mult prea devreme… Un artist deosebit, o voce minunată, un coleg cum rar am putut întâlni, un om deosebit de bun, un prieten! Inima lui a încetat să mai bată, iar ‘cântecul lui şoptit’ s-a stins. Drum lin la stele Kir Marius, Dumnezeu să te odihnească!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, cantautorul Nicu Alifantis.

„Aveai tu, Marius, o melodie care se numea ‘Voi fi stea’, iar de azi te vei urca pe o stea. Vestea asta m-a lăsat fără cuvinte, sunt consternată. Extrem de tristă este vestea asta. Dumnezeu să te aibă în pază!”, a scris şi Zoia Alecu pe pagina ei de Facebook.

Un mesaj de rămas bun a transmis şi Mircea Baniciu: „O veste foarte tristă în această dimineaţă… Marius Baţu ne-a părăsit. Foarte bun muzician, coleg de scenă şi bun prieten! Drum lin!”, potrivit Agerpres.

„Ce te loveşte când afli dimineaţa, la prima gură de cafea, că a mai plecat brusc un om pe care îl ştii! Un om cu o chitară, un artist discret şi aparte, aşa l-am simţit. Marius Baţu, cel cu care cânta o sală întreagă ‘Odată am ucis o vrabie/ Am tras cu praştia în ea’ şi-a terminat turneul în viaţa asta. Şi nu-mi pot ţine lacrimile, pentru mine a fost un artist bun şi special.

Folk-ul are un public numeros, un om singur pe scenă, doar el şi chitara şi o mulţime de oameni care ştiu versurile şi vibrează şi cântă cu el, da, e mare lucru. Marius a fost unul dintre artiştii care au construit asta, cu emoţie şi muuult talent şi dăruire. Mulţumesc pentru ce ne-ai dăruit Marius Baţu’, a transmis și actriţa Nuami Dinescu.

Marius Bațu, aproape 50 de ani dedicați muzicii

Marius Bațu s-a remarcat în lumea muzicii românești în 1977, anul în care a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. În perioada 1982-1985, activitatea sa s-a învârtit în jurul „Cenaclului Flacăra”, iar în 1994, după o perioadă de 8 ani petrecută în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului Poesis, lansând în 1996 albumul Cântec Șoptit, potrivit Radio România Cultural.

A urmat o colaborare cu formația Holograf la spectacole și albume precum: 69% Unpluged, Supersonic, Undeva departe și Holografica, susținând partitura de chitară acustică și backing vocal.

În aceeași perioadă, a colaborat cu artiști precum Ducu Bertzi pe albumele „Dor de ducă”, „Sufletul meu” și „Poveste de iarnă”; Mircea Vintilă – albumul „Madama de pică”, Ovidiu Lipan Țăndărică – „Renașterea”, Dinu Olărașu – „Vis-a-vis”, Stepan Project – „Sensul vieții”, Compact – „5.Compact”.

În luna iunie a anului 2001, Marius Bațu a fost cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care a lansat albumul „Încă 2000 de ani”. S-a remarcat prin melodii ca „Elegie”, „2000 de ani” și „Cântec șoptit”. După perioada Pasărea Colibri a participat la diverse spectacole alături de Ducu Bertzi, Florian Pitiș și alți artiști.

La sfârșitul anului 2007, după o pauză de mai bine de 10 ani și la 30 de ani de la înființarea grupului, Marius Bațu și Eugen Baboi s-au reunit în fața publicului românesc și au lansat un nou produs marca Poesis – albumul „Babilon”.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI