Autorităţile olandeze au amendat serviciul de streaming Netflix cu aproape 5 milioane de dolari.
Compania nu le-a oferit abonaților informaţii suficiente despre modul în care le-a folosit datele personale în perioada 2018-2020, relatează BBC.
Între timp, Netflix și-a actualizat declarația de confidențialitate și și-a îmbunătățit informațiile oferite abonaților cu privire la folosirea datelor, a precizat autoritatea olandeză pentru protecția datelor (AP).
Compania a anunțat că va contesta amenda.
„De la începutul acestei investigații, în urmă cu peste 5 ani, am cooperat cu Autoritatea olandeză pentru protecția datelor și am evoluat proactiv informațiile noastre privind confidențialitatea pentru a oferi și mai multă claritate membrilor noștri”, a declarat un purtător de cuvânt al Netflix într-o declarație pentru AFP.
