[the_ad id="427"][the_ad id="420"]
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Cotmeana, județul Argeș, a fost reținut după ce a postat în mediul onnile filmări în care amenința că își ucide vecinii. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, potrivit realitatea.net .
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș a anunțat, marți, că individul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, într-un dosar instrumentat de polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
”Polițiștii s-au sesizat din oficiu (…) cu privire la faptul că un bărbat (…) ar fi postat, pe o rețea de socializare, mai multe clipuri video în care și-ar fi amenințat trei vecini cu uciderea acestora, cu acte de violență fizică și cu incendierea locuințelor, pe motiv că îi considera responsabili de otrăvirea unui exemplar canin, ce îi aparținea”, se precizează într-o informare transmisă de IPJ Argeș.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de marți să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Arges