Cseke Attila: Am aprobat lista primelor 31 de şcoli cu risc seismic I care vor fi consolidate de Ministerul Dezvoltării

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a aprobat lista primelor 31 de unităţi de învăţământ care vor primi finanţare prin Programul naţional de investiţii ”Şcoli sigure şi sănătoase”. Pe această listă sunt 7 unităţi şcolare din Bucureşti, câte 3 din Tulcea şi Vrancea şi câte două din Prahova şi Iaşi.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, vor fi consolidate seismic, reabilitate, modernizate şi eficientizate energetic 14 licee, 15 şcoli şi 2 grădiniţe încadrate în clasa de risc seismic I.

Finanţarea lucrărilor este asigurată de Ministerul Dezvoltării, iar unităţile administrativ-teritoriale pe raza cărora se află cele 31 de obiective răspund de modul în care sunt realizate aceste lucrări.

Conform ministrului, pe perioada lucrărilor, beneficiarii trebuie să asigure spaţii pentru relocarea activităţilor sau alte modalităţi de desfăşurare a procesului educaţional, dar nu trebuie întocmite documentaţii tehnico-economice de tip DALI, ci doar proiectul tehnic. În urma acestuia, a expertizei şi a costului standard pe metru pătrat la consolidare, stabilit prin ordin de ministru, finanţarea va fi acordată urgent. Contractele de finanţare se încheie pentru o perioadă de 3 ani.

Introducerea şcolilor în acest Program se face pe baza listelor transmise periodic de Ministerul Educaţiei, cuprinzând clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, comunicate de UAT-uri. Clădirile sunt introduse în lista aprobată prin ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, urmând ca UAT-urile pe raza cărora se află aceste şcoli să-şi transmită, în termen de 5 zile de la data aprobării acesteia, acordul pentru includerea în program. Netransmiterea acordului în termen de 5 zile de la aprobare (hotărâre a consiliului local/judeţean) atrage eliminarea beneficiarului din program, acesta urmând a fi reintrodus la momentul transmiterii avizului.

Lista se va completa pe măsura comunicării acesteia de Ministerul Educaţiei şi se va aproba prin ordin al ministrului Dezvoltării.

Pe listă se află şapte unităţi şcolare din Capitală, din sectoarele 1, 3, 4 şi 6, în timp ce în Iaşi vor fi reabilitate două clădiri ale Colegiului Pedagogic ”Vasile Lupu”. Tot două unităţi şcolare vor fi reabilitate în Prahova, în timp ce din judeţul Tulcea şi din Vrancea sunt pe listă trei instituţii de învăţământ.

Judeţele Bacău, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Olt, Suceava, Timişoara, Teleorman şi Vaslui apar pe listă cu câte o unitate şcolară.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI