Premierul interimar, mesaj de Ziua Independenței SUA: „Am încredere în viitorul relației dintre țările noastre”

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, subliniind importanța relației strategice dintre România și SUA și rolul acesteia în consolidarea securității și dezvoltării țării.

În mesajul său, Bolojan a arătat că Statele Unite reprezintă, de aproape două secole și jumătate, un reper al libertății, democrației și egalității de șanse, evidențiind contribuția pe care această țară a avut-o la evoluția lumii moderne.

Premierul interimar a afirmat că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite are un rol esențial în asigurarea securității naționale și a transmis mulțumiri militarilor americani care, alături de militarii români și de cei ai statelor aliate din NATO, participă la apărarea flancului estic.

Totodată, Ilie Bolojan a adresat un mesaj de apreciere diplomaților, investitorilor americani și comunităților româno-americane, pe care le-a descris drept factori importanți în dezvoltarea relațiilor dintre cele două state.

„Pentru România, parteneriatul strategic cu Statele Unite contribuie în mod direct la securitatea și dezvoltarea țării noastre. Mulțumesc militarilor americani care, alături de cei ai țărilor NATO și de cei români, contribuie la siguranța României.

Am încredere în viitorul relației dintre țările noastre. La mulți ani, Statele Unite ale Americii! La mulți ani prieteniei româno-americane!”, a transmis premierul interimar.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI