Zi decisivă la Înalta Curte. Guvernul Bolojan află astăzi dacă trebuie să plătească aproape un miliard de euro grefierilor

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Guvernul condus de Bolojan află astăzi dacă trebuie să plătească aproape un miliard de euro. La Înalta Curte are loc procesul deschis de grefieri, care cer plata unor restanțe salariale. Sunt mai multe scenarii pe masa judecătorilor, însă cel mai dificil pentru Executiv ar fi o decizie nefavorabilă. Dacă pierde procesul, Guvernul va avea la dispoziție doar 10 zile pentru a achita suma, iar după expirarea termenului pot începe să curgă penalitățile.

Instanța se va pronunța în privința aplicării eronate a legii salarizării. Procesul vizează plata unor drepturi salariale restante aferente ultimilor 20 de ani.

Miza financiară este una semnificativă, iar, potrivit informațiilor disponibile, Guvernul condus de Ilie Bolojan nu a achitat până în prezent aceste sume.

În aceste condiții, sindicatele au deschis un proces în instanță. Dosarul a fost judecat inițial de Curtea de Apel București, unde grefierii au obținut o decizie favorabilă. Hotărârea a fost contestată, iar cauza a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este analizată de Secția de Contencios Administrativ.

Decizia pe care o vor pronunța astăzi judecătorii este una cu o miză majoră, deoarece va fi definitivă și va stabili dacă statul este obligat să achite restanțele salariale solicitate.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI