Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a anunţat miercuri că grupurile parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor au depus la Birourile permanente ale celor două Camere o declaraţie „spre a fi adoptată” cu privire la familiile tradiţionale, precizând că partidul său vrea o confirmare „din partea tuturor grupurilor parlamentare că susţin familia naturală”.
„Grupurile de la Camera Deputaţilor şi Senat ale AUR au depus, în Birourile permanente de la Cameră şi de la Senat, o declaraţie spre a fi adoptată cu privire la susţinerea familiei naturale. Sperăm, la Senat şi acum în Biroul permanent de la Camera Deputaţilor, ca această declaraţie să fie adoptată. (…) Este foarte important ca România, care nu s-a apărat cu privire la acel caz – căsătoriile ipotetice dintre persoanele de acelaşi sex, să o facă. Guvernul României are trei luni la dispoziţie să conteste această dispoziţie. AUR vrea o confirmare din partea tuturor grupurilor parlamentare că susţin familia naturală”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, George Simion.
Sursa: Adevarul Zilei