Klaus Iohannis, către Zelenski: „Vom continua să fim alături atât timp cât va fi nevoie, până la eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei”

[the_ad id="427"][the_ad id="420"]

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare președintelui Volodomir Zelenski, cu prilejul aniversării Zilei Independenţei Ucrainei. Scrisoare de felicitare adresată de către Președintele României, Klaus Iohannis, Președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prilejul aniversării Zilei Independenței Ucrainei

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi o scrisoare Președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prilejul aniversării Zilei Independenței Ucrainei, ocazie cu care a adresat felicitări poporului ucrainean, atât în nume personal, cât și din partea poporului român. Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat aprecierea pentru dârzenia arătată de poporul ucrainean în apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale în fața agresiunii ruse, potrivit comunicatului Președinției.

Totodată, în mesajul transmis, Președintele României a reconfirmat sprijinul ferm, constant și multidimensional al țării noastre pentru Ucraina. “Vom continua să fim alături de țara dumneavoastră atât timp cât va fi nevoie, până la victoria împotriva agresiunii, eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei în frontierele sale internațional recunoscute, și mai departe în procesul de refacere și reconstrucție a țării”, se arată în scrisoarea adresată Președintelui Volodîmîr Zelenski.  

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că Federația Rusă a încălcat grav și repetat, prin războiul de agresiune pe care l-a declanșat, toate principiile dreptului internațional și a cauzat imense suferințe, iar intensificarea atacurilor asupra infrastructurii civile ucrainene, cu numeroase pierderi umane și ample distrugeri, reprezintă noi crime de război comise de agresor. De asemenea, Președintele României a reiterat faptul că decizia recentă de suspendare a participării la Inițiativa privind cerealele la Marea Neagră arată o nepăsare condamnabilă față de securitatea alimentară a celor mai vulnerabile țări, la nivel global.

În scrisoarea transmisă omologului ucrainean, Președintele României a subliniat că țara noastră s-a aflat mereu printre susținătorii cei mai fermi ai Ucrainei, în toate formatele de la nivel regional, european și global. În același timp, Președintele Klaus Iohannis a apreciat că, în acest context, aprofundarea relației politice și practice dintre NATO și Ucraina reprezintă un rezultat valoros al eforturilor noastre conjugate, care trebuie urmată de progrese pe calea aderării la Alianță, iar în perioada următoare România va acționa cu hotărâre pentru o decizie politică privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat încrederea că relațiile dintre România și Ucraina se vor dezvolta de o manieră continuă și cuprinzătoare, în spiritul principiilor și valorilor europene și euroatlantice comune și în beneficiul tuturor cetățenilor noștri, inclusiv al persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI