Actualitate· 2 min citire

Ajutorul promis de stat în Horeca întârzie. Jumătate din firme s-ar putea închide până în primăvară

carantina

carantina

Scris de Alina Eftimie Publicat: 18 nov. 2021, 14:53

Asociația Națională a Agențiilor de Turism trage un semnal de alarmă și își exprimă îngrijorarea în privința ajutorului promis de Guvern care întârzie să apară.

Analiza dosarelor se desfășoară în acest moment într-un ritm foarte lent, iar 20% din dosarele depuse au fost deja respinse, precizează reprezentanții din domeniul Horeca.

Patronii spun că industria ospitalității a fost cel mai lovit domeniu de activitate din cauza pandemiei și că numărul turiștilor străini a scăzut în această perioadă cu peste 94%. Totodată, sunt nemulțumiți și de faptul că este pentru prima dată în 40 de ani când România nu a participat la Târgul de turism de la Londra, cel mai important târg de profil din lume.

Conform datelor publicate periodic de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în săptămâna 15-22 octombrie s-a demarat evaluarea a 332 de aplicații, în următoarea săptămânăa 152 de aplicații iar în ultima săptămână a doar 43 de aplicații, la nivelul tuturor celor 9 agenții regionale de IMM-uri la care fiecare are un număr consistent de angajați cu astfel de atribuții. 

În aceeași perioadă, nici numărul aplicațiilor „în curs de clarificare”, deci cele pentru care firmele au depus contestații, nu a scăzut semnificativ: de la 690 la 15 octombrie, la 542 în 22 octombrie, 418 în 29 octombie și 414 cazuri în 5 noiembie.

De asemenea firmele din Horeca mai cer și reanalizarea cererilor respinse pe motive ce țin de formă și nu de fond, respectându-se principiul prevalenței substanței economice asupra formei, precum și redeschiderea aplicației pentru întreprinderile care, deși se regăseau între potențialii beneficiari eligibili, nu au putut aplica ori le-a fost distorsionată aplicația de erori ale platformei electronice dedicate.

Aceștia avertizează că din cauza acestui ritm lent, există posibilitatea ca mai mult de jumătate din firme să se închidă până în primăvara anului 2022 pentru că nu își mai pot ține afacerea deschisă din cauza pierderilor uriașe dar și a faptului că autoritățile întârzie cu plata de ajutor promisă. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Subiectul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate