Actualitate· 3 min citire

Aproximativ o sută de suspecți, duși la audieri după perchezițiile în dosarul de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată

Aproximativ o sută de suspecţi, duşi la audieri după percheziţiile în dosarul de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată

Aproximativ o sută de suspecţi, duşi la audieri după percheziţiile în dosarul de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 5 apr. 2023, 10:25

Aproximativ 100 de suspecți au fost duși la audieri în urma celor o sută de percheziții făcute în dosarul de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată, în care o persoană este suspectată că a importat din Spania arme neletale și muniție supuse autorizării pe care le-ar fi vândut fără autorizație. Totodată, au fost confiscate 95 de arme.

Aproximativ 100 de suspecți au fost duși la audieri în urma celor o sută de percheziții făcute în dosarul de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată, în care o persoană este suspectată că a importat din Spania arme neletale și muniție supuse autorizării pe care le-ar fi vândut fără autorizație. Totodată, au fost confiscate 95 de arme.

Comisarul-șef de poliție Nicolae-Adrian Dinu, directorul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române, a prezentat, miercuri, rezultatele celor 100 de percheziții desfășurate în dosarul de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.

Astfel, polițiștii din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - I.G.P.R., au pus în executare, marți, 100 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în care se fac cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.

”Din cercetări a reieșit că persoana bănuită ar fi achiziționat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme neletale și muniție supuse autorizării, pe care le-ar fi comercializat către 105 persoane domiciliate în mai multe județe, fără a obține autorizările prealabile impuse de lege. În urma celor 100 de percheziții, au fost conduse la audieri aproximativ 100 de persoane bănuite, fiind ridicate, în vederea confiscării, 95 de arme, dintre care 5 arme letale, 77 de arme neletale lungi, de tir sportiv, cu aer comprimat, 10 arme neletale scurte, de tir sportiv, cu aer comprimat, și 3 pistoale cu aer comprimat. De asemenea, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3 arbalete, trofee de vânătoare, un detector de metale, 79 de bucăți de cartușe letale, 13  bucăți de cartușe neletale, 10.000 de diaboluri destinate armelor de tir sportiv, un dispozitiv de ochire pe timp de noapte de tip laser, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, articole pirotehnice din categoria F2-F4 și produse fitosanitare expirate”, a arătat el.

Perchezițiile au avut loc în 35 de județe, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu implicarea polițiștilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, ordine publică, investigarea criminalității economice, investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale, beneficiind și de sprijinul structurilor teritoriale de jandarmi.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Cercetările în acest caz continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.


Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Subiectul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate