AUR solicită Guvernului să conteste decizia CEDO privind căsătoriile între persoanele de același sex

AUR solicită Guvernului să conteste decizia CEDO privind căsătoriile între persoanele de acelaşi sex
Reprezentanții AUR au cerut Guvernului să conteste decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat-o cu privire la căsătoriile între persoanele de același sex.
Reprezentanții AUR au cerut Guvernului să conteste decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat-o cu privire la căsătoriile între persoanele de același sex.
Totodată, AUR solicită Executivului să își exprime foarte clar poziția cu privire la acest subiect. Aceștia mai spun că în cazul în care, în termen de trei luni, Guvernu refuză să conteste decizia CEDO, atunci AUR va demara procedurile pentru organizarea unui nou referendum pentru redefinirea familiei în Constituție.
„Săptămâna trecută CEDO a dat o decizie care nu obligă, atenție, pentru că nu poate nimeni să oblige un stat suveran să își modifice în felul acesta legislația, dar condamnă România pentru că nu ar recunoaște, într-un fel sau altul, ceea ce în cultura românească nu există. În România căsătoria liber consimțită este între un bărbat și o femeie. (...) România nu s-a apărat la CEDO, nu a avut apărător! Vrem să trimitem un mesaj către Guvernul României să conteste, pentru că are termen de trei luni, să conteste această decizie și să nu aplice aceeași politică a struțului când vine vorba de chestiuni care implică majoritatea românilor”, a declarat președintele AUR, George Simion, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
Europarlamentarul Cristian Terheș a declarat că este important să i se transmită actualului Guvern al Romaniei „să atace această decizie la Marea Cameră a CEDO pentru a se clarifica această situație”.
„Când România a ratificat acest tratat și această convenție a făcut-o existând clar definit și recunoscut la momentul respectiv că o familie, sau când vorbim despre căsătorie, vorbim despre căsătoria dintre un bărbat și o femeie, nu dintre un om și altceva. (....) Când ai deschis această Cutie a Pandorei nu te mai oprești. Prin urmare, reiterăm această solicitare Guvernului României să atace, să facă apel la această decizie, această hotărâre și să meargă la Marea Cameră a CEDO pentru a putea fi tranșată această situație de către completul superior”, a completat Terheș.
Eurodeputatul român a precizat că problema în acest caz este că Romania în momentul de față este „constrânsă, șantajată să forțeze recunoașterea a ceva ce poporul român spune nu vrea să o facă din varii motive”.
„Când România a acceptat și Parlamentul acesta a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului era foarte clar care era definiția unei familii. Pentru că problema se pune în felul următor: un trend astăzi îți devine drept (...) Suntem în această fază în care un drept care nu e clar stipulat într-o lege, într-o convenție, nu e ratificat de Parlament, ajunge printr-o interpretare jurisprudențială să îți devină obligatoriu ție, unde poporul zice noi nu vrem să recunoaștem chestiunea asta. Că e ok, că nu e ok, asta e o altă dispută. Nu asta e disputa aici”, a adăugat Cristian Terheș.
De asemenea, europarlamentarul Cristian Terheș a arătat că această hotărâre a CEDO în care condamnă România pentru faptul că nu a recunoscut uniunile sau căsătoriile dintre mai multe cupluri de același sex „este una crucială nu doar pentru România, ci și pentru restul statelor Uniunii Europene”.
Acesta a subliniat că „în momentul acesta nu doar România ca stat, ci națiunea română este condamnată în primă instanță de CEDO pentru că reprezentanții aleși direct de popor nu au făcut ce vor alții să facă, dar nu vrea poporul, ceea ce e absurd”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, marțea trecută, că România a încălcat articolului 8 din Convenție, respectiv dreptul la ”respectarea vieții private și de familie”, în cazul cuplurilor de același sex.
Decizia a fost luată cu cinci voturi la 2, în procesul intentat de Buhuceanu, Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României.
Asociația ACCEPT a transmis că este vorba despre o „hotărâre istorică”, iar „România trebuie să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex”. De asemenea, ACCEPT a lansat pe rețelele de socializare o petiție prin care cere autorităților să ofere tuturor famililor din România protecție și recunoaștere legală.
Patriarhia Română a transmis, marțea trecută, o reacție cu privire la parteneriatul civil, după ce CEDO a decis că România a încălcat articolul 8 din Convenție, respectiv dreptul la „respectarea vieții private și de familie”, în cazul cuplurilor de același sex. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, parteneriatul civil este „o reală subminare a asumării responsabilității integrale a celor doi soți” și legalizează concubinajul.
Pe 6 și 7 octombrie 2018 a avut loc un referendum de modificare a Constituției României, demersul având la bază o inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie, la sfârșitul anului 2015. Referendumul, susținut și de către BOR, nu atins pragul necesar validării.
Sursa: Adevarul Zilei
Urmărește știrile Subiectul Zilei și pe Google News
























