Actualitate· 1 min citire

Începând cu 2022, la Wimbledon se va juca și în prima duminică

wimbledon

wimbledon

Scris de Catalina Anghel Publicat: 28 apr. 2021, 15:29

Turneul de tenis de la Wimbledon a renunțat la una din tradițiile sale și începând cu 2022 va programa partide și în prima zi de duminică, cea dinaintea optimilor de finală, care până acum era liberă, transmite AFP, care îi citează pe organizatorii englezi.

Wimbledon este singurul turneu de Grand Slam care respectă prima zi de duminică, cea dinaintea optimilor de finală, fază care se desfășura integral în ziua de luni. Din 2022, partidele din optimi se vor juca pe durata a două zile.

Până în 1981, nu se juca duminica la Wimbledon, finala feminină fiind programată vinerea, urmată de cea masculină de sâmbăta.

Ian Hewitt, președintele All England Club, organizatorul Grand Slam-ului pe iarbă, a justificat decizia prin faptul că programarea tuturor meciurilor din optimi într-o singură zi ridică probleme importante, chiar dacă fanii apreciau acest sistem.

Turneul de la Wimbledon, care în 2020 a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, este prevăzut în acest an între 28 iunie și 11 iulie, iar organizatorii speră ca spectatorii să aibă acces în proporție de 25% din capacitatea arenelor. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Subiectul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate