Actualitate· 5 min citire

Nicolae Voiculeț revine pe scenă la Mangalia, pe 15 august, cu „Rugăciune pentru România”

Nicolae Voiculeț

Nicolae Voiculeț

Publicat11 aug. 2026, 09:18
SursăRealitatea.net

După lunile în care a luptat să-și recapete respirația și puterea de a cânta din nou la nai, artistul revine în fața publicului într-un concert extraordinar dedicat Adormirii Maicii Domnului.

Pe 15 august 2026, de la ora 21:00, Mangalia va găzdui concertul extraordinar „Rugăciune pentru România – Sub Acoperământul Maicii Domnului”, susținut de Nicolae Voiculeț. Evenimentul are loc chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și este dedicat credinței, familiei, memoriei și identității românești.

Pentru artist, această revenire în fața publicului are și o puternică semnificație personală. După luni în care a trecut printr-o perioadă dificilă și a luptat să-și recapete respirația și puterea de a cânta din nou la nai, Nicolae Voiculeț urcă din nou pe scenă.

Reîntâlnirea cu publicul are loc într-una dintre cele mai importante zile ale calendarului creștin, iar concertul este gândit ca un moment de recunoștință pentru viață, credință și puterea de a merge mai departe.

„Pentru mine, 15 august nu va fi doar întoarcerea pe scenă. După lunile în care am luptat să-mi recapăt respirația și puterea de a cânta din nou la nai, fiecare sunet are astăzi o altă însemnătate. Fiecare respirație este un dar. De aceea, îmi doresc ca această seară să nu fie doar un concert. Vreau ca fiecare respirație să devină sunet și fiecare sunet să devină o rugăciune pentru România”, declară Nicolae Voiculeț.

„România are nevoie de rugăciune”

Conceptul concertului pornește de la o idee pe care Nicolae Voiculeț o consideră esențială în perioada prin care trece societatea românească. Înainte de marile construcții economice, sociale sau politice, spune artistul, o țară are nevoie de conștiință, memorie și repere morale.

„România are nevoie de rugăciune. Înainte de un guvern, România are nevoie de repere. Are nevoie de modele de moralitate și de respect. Are nevoie de memorie și de oameni cu demnitate, credință și curaj. O țară nu se vindecă numai prin legi, bugete și guverne. Se vindecă și atunci când oamenii își regăsesc conștiința, respectul unii pentru ceilalți și puterea de a crede din nou”, spune Nicolae Voiculeț.

Concertul „Rugăciune pentru România – Sub Acoperământul Maicii Domnului” este gândit ca mai mult decât un simplu recital. Seara de la Mangalia va fi o invitație la reflecție, recunoștință și comuniune, într-un moment în care societatea românească are nevoie de dialog și de repere care să-i apropie pe oameni.

La malul Mării Negre, sunetul naiului va însoți o seară dedicată Maicii Domnului, mamelor, familiei, celor plecați dintre noi, celor aflați în suferință și tuturor celor care poartă România în suflet, indiferent unde se află.

O seară în care muzica devine rugăciune

Programul artistic va cuprinde momente muzicale de inspirație românească și spirituală, construite în jurul ideilor de credință, memorie și apartenență.

Pentru Nicolae Voiculeț, naiul nu este doar un instrument de concert, ci și o voce prin care patrimoniul cultural românesc poate fi dus mai departe și poate vorbi lumii.

După o carieră în care sunetul naiului l-a purtat pe scene internaționale și în numeroase proiecte dedicate promovării culturii române, concertul de la Mangalia capătă o semnificație aparte. Este întâlnirea artistului cu publicul după una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale.

Tocmai de aceea, seara de 15 august nu este gândită ca o celebrare a artistului, ci ca una a vieții și a recunoștinței.

„Sunt seri în care muzica se ascultă și sunt seri în care muzica se roagă. Pe 15 august vreau să cânt pentru părinții noștri, pentru copiii noștri, pentru mamele noastre, pentru cei care nu mai sunt lângă noi și pentru cei care au nevoie de speranță. Și, mai presus de toate, vreau să cânt pentru România”, transmite Nicolae Voiculeț.

Mangalia, locul întâlnirii dintre mare, credință și sunet

Alegerea Mangaliei pentru acest eveniment completează simbolistica serii. La malul Mării Negre, într-un oraș în care istoria, spiritualitatea și multiculturalitatea se întâlnesc de secole, publicul este invitat la un moment în care spectacolul lasă loc emoției și comuniunii.

Evenimentul se adresează atât locuitorilor Mangaliei și celor din întreaga zonă, cât și turiștilor care se vor afla pe litoral în minivacanța de Sfânta Maria. Concertul este dedicat tuturor celor care poartă numele Maria și Marian, mamelor și familiilor, dar și românilor de pretutindeni.

„Poate că înainte de a cere lui Dumnezeu o Românie mai bună, trebuie să-I cerem să ne facă pe noi mai buni pentru România.”

Aceasta este ideea sub care Nicolae Voiculeț își dorește să se încheie întâlnirea de la Mangalia.

Informații despre evenimentul „Rugăciune pentru România”

„Rugăciune pentru România – Sub Acoperământul Maicii Domnului” este un concert extraordinar susținut de Nicolae Voiculeț pe 15 august 2026, de la ora 21:00, în Portul Turistic Mangalia.

Accesul publicului este liber.

Evenimentul este organizat în cadrul programului de evenimente al Rivierei Mangalia.

În perioada premergătoare concertului, Nicolae Voiculeț este disponibil pentru interviuri, declarații, intervenții telefonice și participări în direct în programe de televiziune și radio. La solicitarea redacțiilor pot fi puse la dispoziție fotografii de presă, afișul oficial, imagini de arhivă și materiale video care pot fi folosite pentru realizarea materialelor editoriale.

Contact:

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Subiectul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate