Numărul ucrainenilor care au intrat în România pe fondul invaziei ruse a trecut de 4,3 milioane, relevă datele Poliției de Frotnieră.
Numărul ucrainenilor care au intrat în România pe fondul invaziei ruse a trecut de 4,3 milioane, relevă datele Poliției de Frotnieră.
Conform Poliției de Frontieră, în data de 22.05.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) aproximativ 168.200 de persoane, cetățeni români și străini și peste 43.420 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
”Pe sensul de intrare în România, au fost 81.619 de persoane, dintre care 9.523 de cetățeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 22.05.2023, ora 24.00, la nivel național, au intrat în România 4.304.030 cetățeni ucraineni”, indică sursa citată.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Sursa: Adevarul Zilei