Un tânăr de 27 de ani a fost prins, vineri, de jandarmi, când încerca să intre în sediul Curții de Apel Constanța cu un briceag pe care nu îl declarase. Ulterior, mai multe persoane care îl însoțeau au început să facă scandal, două dintre ele fiind amendate de jandarmi.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța a anunțat că, vineri, jandarmii aflați în postul de pază la Curtea de Apel Constanța au făcut controlul corporal-preventiv asupra unui tânăr de 27 de ani care intenționa să intre în instituția publică. Astfel, a fost găsit un briceag pe care acesta nu-l declarase la momentul intrării în instituție.
”Deoarece persoane din grupul celui controlat de jandarmi au început să tulbure liniștea și ordinea publică, jandarmii din postul de pază au solicitat sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. Echipajul de intervenție din cadrul jandarmeriei a ajuns la fața locului pentru a detensiona situația creată și a identificat două persoane care erau în continuare implicate în tulburarea liniștii publice, fapt pentru care au fost sancționate contravențional”, a arătat sursa citată.
Bărbatul a fost predat polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.
Sursa: Adevarul Zilei