Un bărbat este cercetat de procurorii gorjeni după ce și-a lovit tatăl cu toporul în cap, conflictul pornind de la faptul că acesta nu era de acord cu planul fiului său de a demola un coteț pentru păsări. Victima a fost transportată la spital, iar medicii consideră că are nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale.
Un bărbat este cercetat de procurorii gorjeni după ce și-a lovit tatăl cu toporul în cap, conflictul pornind de la faptul că acesta nu era de acord cu planul fiului său de a demola un coteț pentru păsări. Victima a fost transportată la spital, iar medicii consideră că are nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor asupra unui membru al familiei.
“Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reținut că la data de 07.05.2023, în jurul orelor 17.00, aflându-se în curtea comună a imobilelor situate în comuna Telești sat Buduhala, între persoana vătămată M.C. și fiul acesteia, M.V., a izbucnit un conflict spontan generat de faptul că acesta din urmă a intenționat să demoleze un coteț din lemn folosit în trecut pentru ținerea păsărilor, conflict ce a degenerat în acte de violență, M.V. aplicând cu toporul pe care îl avea asupra sa trei lovituri (două cu tăișul și una cu muchia) în creștetul capului persoanei vătămate, tatăl său, provocându-i plăgi tăiate de 5 și 7 centimetri”, se arată în comunicat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a precizat că potrivit raportului medicului legist victima are nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.
“Din concluziile preliminare ale medicului legist din cadrul SML Gorj rezultă că la data de 07.05.2023 a examinat victima M.C. în secția UPU a Spitalului Județean de Urgență Târgu - Jiu, constatând că prezintă două plăgi tăiate parietal drept de circa 7 centimetri și pe linia mediană craniană posterior de 5 centimetri și tumefacție de 3/2 cm parietal stâng posterior produse prin lovire cu corp tăietor despicător (secure), două lovituri fiind cu tăișul și o lovitură cu muchia, leziunile putând data din 07.05.2023 și necesită de la producere 12-14 zile îngrijiri medicale”, a mai precizat sursa citată.
Sursa: Adevarul Zilei