Președintele Klaus Iohannis a declarat referitor la aderarea României la spațiul Schengen că ea nu se va produce „azi sau mâine, în Consiliul European”.
Președintele Klaus Iohannis a declarat referitor la aderarea României la spațiul Schengen că ea nu se va produce „azi sau mâine, în Consiliul European”.
„Însă pot să vă spun că, personal, îmi imaginez că o aderare este posibilă anul viitor, în 2023”, a adăugat șeful statului. El a mai spus că nu se putea face mai mult pentru ca România să aibă un vot pozitiv în acel Consiliu JAI în care Austria s-a opus aderării, deoarece schimbarea de atitudine a avut loc cu doar câteva zile înaintea acelei reuniuni, deși pe 16 noiembrie, la reuniunea miniștrilor de Interne de la București, toată lumea era de acord cu intrarea țării noastre în Schengen, inclusiv ministrul de Interne austriac.
„Mă tem că așa ceva nu va fi posibil, fiindcă aceste concluzii, Consiliul lucrează cu unanimitate, concluziile se pot adopta doar dacă există unanimitate, ori aceleași rețineri care au fost în JAI încă persistă și atunci nu putem să ne gândim că vom obține un rezultat senzațional”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat, miercuri la Bruxelles, dacă va încerca să obțină o concluzie la Consiliul European de joi, un fel de concluzie pentru calendarul aderării, în contextul în care subiectul Schengen va fi pe oz a Consiliului JAI sub Președinția suedeză a Consiliului UE.
„Suntem în faza în care trebuie să reluăm, nu chiar de la zero, dar destul de jos toate discuțiile, să construim încă o dată întreaga abordare, cu mai multă insistență, cu mai multă convingere, dar va necesita timp. Vă rog să nu aveți așteaptarea că, astăzi sau mâine în Consiliul European, se hotărăște ceva clar în ce privește aderarea. Însă pot să vă spun că, personal, îmi imaginez că o aderare este posibilă anul viitor, în 2023”, a mai spus șeful statului.
Întrebat dacă e de părere că el însuși sau miniștrii din Guvern ar fi putut face mai mult astfel încât să avem un vot pozitiv, Klaus Iohannis a răspuns: „Nu. Nu se putea face mai mult, fiindcă schimbarea de atitudine s-a produs doar cu câteva zile înaintea Consiliului JAI și nu a fost motivată de ce am făcut noi sau bulgarii sau alții”.
„Sunt alte motivații mai politice acolo și nu s-a putut obține o schimbare de atitudine. Nu se putea anticipa, fiindcă în 16 noiembrie, deci cu puțin timp înainte de Consiliul JAI s-au întrunit miniștrii de Interne la București, inclusiv ministrul de Interne austriac și toți au fost entuziaști și de acord că România intră în Schengen. Și atunci după puține zile și cu timp insuficient, nici măcar pe procedură nu se putea amânat votul din JAI, a apărut această schimbare de atitudine”, a conchis președintele Iohannis.
Sursa: Adevarul Zilei