Deputata PNL Raluca Turcan a anunțat că a depus în Parlament un proiect de lege prin care se vor stopa fraudele legate de concediile medicale fictive
Deputata PNL Raluca Turcan a anunțat că a depus în Parlament un proiect de lege prin care se vor stopa fraudele legate de concediile medicale fictive. Inițiativa propune un mecanism de control al concediilor medicale care este realizat la domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp și în condițiile stabilite prin lege.
„Am depus un proiect de lege prin care se vor stopa fraudele legate de concediile medicale fictive. În doar 2 luni de la începutul anului 2023 s-au solicitat deja sume însumând 60% din bugetul pe întregul an pentru plata concediilor medicale. Proiectul pe care l-am inițiat propune un mecanism de control al concediilor medicale. Acesta se realizează la domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp și în condițiile stabilite prin lege. Va fi realizat de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, însoțiți de către personal din cadrul poliției comunitare / locale. Se vor respecta drepturile și libertățile cetățenești garantate de Constituția României și se va garanta inviolabilitatea domiciliului sau a reședinței asiguratului. Persoanele care nu vor face această declarație, nu vor fi la adresa indicată sau nu vor permite verificarea – nu vor primi sumele cuvenite pe zilele de concediu medical”, a scris Raluca Turcan, vineri pe Facebook.
Ea a mai spus că trebuie să fim responsabili cu puținii bani pe care îi avem la dispoziție pentru plata concediilor medicale.
„Concediile medicale trebuie să fie acordate exclusiv persoanelor care au nevoie de ele și care sunt cu adevărat în incapacitate de a munci temporar. Ele nu trebuie văzute drept o sursă de venit sau o formă de a „chiuli” de la muncă prejudiciind, astfel, bugetul destinat sănătății. Nu ar mai trebui să avem situații în care cineva își ia concediu medical pentru a merge la pescuit sau a se ocupa de alte treburi din gospodărie. În doar 2 luni de la începutul anului 2023 s-au solicitat deja sume însumând 60% din bugetul pe întregul an”, a completat Turcan.
Aceasta mai spune că prin Legea bugetului de stat pe 2023 au fost aprobate în suma de 3,7 mlrd lei și la 28 februarie a.c. obligațiile restante de plată înregistrate sunt în sumă de 2.2 mlrd lei, iar „neasigurarea plăților la termenele legale prevăzute de actele normative în vigoare poate genera cheltuieli suplimentare asupra bugetului FNUASS ca urmare a acționării în instanță, pentru recuperarea debitelor, de către beneficiarii prevederilor OUG nr.158/2005”.
„Prin inițiativa legislativă propusă venim cu soluții concrete pentru a stopa risipa și eventualele fraude introducând obligația persoanelor care intră în concediu medical (care nu sunt internate) pentru incapacitate temporară de muncă de a declara adresa la care vor fi pe perioada concediului și de a permite controlul în intervalul de timp declarat”, a mai spus Raluca Turcan.
Sursa: Adevarul Zilei