Social· 2 min citire

Accesul în Parlament se va face doar pe baza certificatului verde. Parlamentarii sunt exceptați

The Palace of the Parliament in a summer day in Bucharest, Romania

The Palace of the Parliament in a summer day in Bucharest, Romania

Scris de Alina Eftimie Publicat: 25 oct. 2021, 20:17

După restricțiile adopate de Guvern, Camerele Parlamentului au aprobat mai multe măsuri pentru prevenirea și limitarea expunerii la îmbolnăvirea cu coronavirus. S-a discutat de asemenea și accesul invitaților, al turiștilor și al reprezentanților mass-media. Singurii care nu vor trebui să intre pe baza certificatului verde sunt parlamentarii.

Cu privire la accesul altor persoane, intrarea în Parlament se va face numai cu dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV- 2. De asemenea mai pot intra și persoanele care prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau cu rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 80-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul, se arată în memorandumul aprobat de Biroul Permanent. Aceleași reguli se vor aplica și pentru turiștii care doresc să viziteze Camera Deputaților.

De asemenea și reprezentanții mass-media acreditați la Camera Deputaților vor putea intra doar cu dovada vaccinării împotriva virusului. Va fi permis accesul și celor care au un rezultat RT-PCR negativ sau rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid, respectiv celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu coronavirus.

S-a dispus și organizarea muncii la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite. În situația în care nu se poate desfășura activitatea muncii de la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, programul de lucru va fi organizat astfel încât personalul să fie împărțit în grupe, schimburi sau ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

S-a discutat și despre evenimentele care urmau să aibă loc la Palatul Parlamentului în următoarele 30 de zile. Centrul Internațional de conferințe va analiza toate evenimentele cu contract comercial, sau evenimente cu titlu gratuit, aprobate de Biroul Permanent. În aceste cazuri va fi necesară aprobare de la Direcția de Sănătate Publică București, solicitare care revine în sarcina organizatorilor, cu respectarea prevederilor legale.

Deputații au mai specificat că toate aceste măsuri vor fi aplicate pe toată perioada stării de alertă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Subiectul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Social